Interpretare vise

Ce inseamna cand visezi serpi

ce inseamna cand visezi serpi

Ce inseamna cand visezi serpi? Șarpele este cea mai întâlnită reptilă în visele noastre și semnificația acestuia poate fi pozitivă sau negativă. Totul depinde context, haideți să descoperiți ce înseamnă visul pe care l-ați avut recent legat de șerpi. Pentru a putea interpreta visul corect este nevoie ca dumneavoastră să amintiți cât mai multe despre vis, cum ar fi contextul, culoarea șarpelui sau a șerpilor și tot așa.

Ce inseamna cand visezi serpi – mituri și tradiții

  • În cultura creștină șarpele semnifică tentația, râul și păcatul dearece acesta a păcălit-o pe Eva în Grădina Edenului ( paradis );
  • În cultura hindu Zeul Siva poartă un șarpe în jurul gâtului acesta reprezentând controlul forțelor întunecate și tentației. În același timp în această cultură șarpele mai reprezintă și forța veții;
  • În mitologia greacă șarpele semnifică energia sexuală sau castrarea. Această semnificație este dată de Medusa care are șerpi în loc de păr și care dacă era privita în ochi împietrea acea persoană.
  • Tot din mitologia greacă ne este indicat că șarpele poate semnifica și vindecare, această semnificați vinde la Aesclepius care e Zeul Vindecării;

Ce inseamna cand visezi serpi – cele mai comune apariții și interpretări

  • Dacă aveți un șarpe în vis înseamnă fericire;
  • Dacă visați cum călcați pe un șarpe înseamnă că aveți prieteni credincioși care vă vor binele;
  • Dacă visați un șarpe sau șerpi în casă poate însemna atât suferință în dragoste dar și că partenerul dumneavoastră vă este fidel;
  • Dacă visați că doar vedeți șarpele acest lucru înseamnă că că veți avea parte de trădare sau că vă veți afla într-o situație compromițătoare;
  • Șarpele care doarme însemnă că sunteți absolvit de o activitate;
  • Șarpele care fuge semnifică apariția unor vremuri tulburi, vijelii, vânt puternic. Practic semnifică că va fi vreme foarte urâtă;
  • Dacă a-ți visat un șarpe în iarbă acesta are o semnificație pozitivă și anume că veți avea noroc în amor;
  • Dacă vă întrebați ce inseamna cand visezi serpi într-un număr mare care sunt agresivi atunci trebuie să știți că aceștia anunță că veți avea parte de neplăceri și femei viclene;
  • Dacă ați visat un șarpe mare acesta vă anunță că sunteți înșelat și ar fi cazul să vă verificați un pic partenerul;
  • Apariția unui șarpe mic în vis înseamnă că vă veți lovi de necazuri;
  • Un șarpe care mușcă înseamnă că veți da de o femeie vicleană care vrea să vă zăpăcească;
  • Apariția unui șarpe colorat în vis poate avea mai multe semnificații cum ar fi: tentație, păcat dar și înțelepciune;
  • Un șarpe care se zvârcolește vă anunță că aveți dușmani;
  • Dacă simțiți frică atunci când vedeți șarpele în vis înseamnă că aveți probleme în înfruntarea unei situații din viața dumneavoastră;
  • Dacă șarpele din vis este neutru sau chiar prietenos acesta este un indicator că vă vindecați și arată că aveți temeri sau frici legate de siguranță;
  • Dacă visați un șarpe sălbatic atunci trebuie să știți că acesta are semnificații negative și anume că aveți temeri, frici sau îngrijorări legate de ceva ce nu se află sub controlul dumneavoastră;
  • Dacă visați că șarpele e un animal de companie este posibil să apară o oportunitate de vindecare în viața dumneavoastră sau să aveți schimbări pozitive în viața dumneavoastră;
  • Lupta cu un șarpe în vis poate semnifica lupta dumneavoastră cu o schimbare din viața reală. Vă împotriviți contra unei schimbări din viața de cuplu sau chiar viața de la locul de muncă;
  • Dacă în vis este un șarpe care vă tot urmărește acesta vă anunță că aveți în viața reală o situație de care tot fugiți iar sentimentele generate pe care le tot ignorați continuă să se întoarcă;
  • Dacă visați că că un șarpe este atacat poate semnifica o chemare pentru a explora o situație provocatoare din viața dumneavoastră;
  • Dacă a-ți visat că un șarpe va mușcat înseamnă vă trebuie să fiți atent la situațiile sau lucrurile pe care l-ați evitat din cauză că erau prea intimidante sau creau senzații inconfortabile;
  • Dacă visați că șarpele vă împroașcă cu venin înseamnă în viața dumneavoastră aveți pe cineva cu o influență negativă asupra dumneavoastră. Ar pute fi vorba fie de o relație toxică sau chiar și zvonuri negative despre dumneavoastră;
  • Dacă ați visat că vorbiți cu un șarpe atunci înseamnă că evoluați pe plan spiritual. Acesta semnifică că vă aflați într-un proces de înțelegere al dumneavoastră și a lumi înconjurătoare și că sunteți gata să primiți informații de natură mistică;
  • Dacă aveți un dialog cu șarpele sau acesta vă răspunde în vis înseamnă că potențialul dumneavoastră sa împlinit și că sunteți deschis la noi oportunități;

Ce inseamna cand visezi serpi – interpretare in funcție de culoarea lui

  • Șarpele negru mat care apară în vis poate prevesti o primejdie cu care vă veți întâlni și definește și pesimismul din dragoste ceea ce vă poate purta ghinion. Dacă șarpele negru are este strălucitor acest lucru arată că nu sunteți mulțumit de persoana de lângă dumneavoastră. Negru strălucitor mai poate semnificași negativismul din dragoste.
  • Șarpele alb în vis semnifică partea spirituală a dumneavoastră și profunzimea sufletului;
  • Șarpele verde din vis înseamnă conexiunea cu dumneavoastră, că vreți să vă întoarceți la originile dumneavoastră, la calitățile de bază pe care le aveți. Este un apel efectuat de subconștient pentru a face să fiți mai atent la ceea ce vă ajută să vă concentrați și a vă găsi energia interioară pentru a vă exprima.

Șarpele verde în vis poate semnifica și faptul că aveți oportunitatea de dezvoltare personală pe care o veți pierde dacă nu acționați. Acesta ar putea semnifica că simțiți nevoia să vă îngrijiți mai mult de ceva ce a apărut în viața dumneavoastră, fie că vorba de o viața personală sau profesională.

Pe scurt șarpele verde din vis înseamnă că are loc o transformare naturală în viața dumneavoastră și că ar trebui să-i acordați atenție acesteia.

  • Șarpele galben din vis are mai multe semnificații și în general acesta simbolizează emoțiile asociate acestei culori. Șarpele galben din semnifică o invitație a subconștientului de vă crește încrederea în sine și că este timpul să faceți față unor situații în care trebuie să analizați și să luați decizii clare.

Cum spuneam visele cu șerpi galbeni au semnificații multiple acestea depind de contextul în care l-ați visat. De exemplu un șarpe galben în vis este întruchiparea intelectului și înțelepciunii dumneavoastră. Șarpele galben din vis mai semnifică și apariția unei noi perspective sau a unei noi conștientizări. Apariția unui șarpe galben în vis poate semnifica și că este timpul să ieșiți în față și să rezolvați o problemă din viața dumneavoastră. Șarpele galben din vis poate însemna și asemenea semnificație și culorii din viața reală și anume trădare. Fie că vă trădează o persoană sau că vă trădați dumneavoastră niște principi sau sau idei acționând într-un anumit fel.

  • Șarpele roșu în vis prevestește în majoritatea cazurilor lucruri pozitive. În cultura chinezească șarpele roșu este prevestitorul evenimentelor fericite. Pentru o persoană singură șarpele roșu prevestește că îți va găsi sufletul pereche sau ca se va căsătorii. Pentru o persoană căsătorită acesta prevestește că va avea copii. Dacă sunteți un pacient apariția unui șarpe roșu în vis poate semnifica faptul că veți însănătoșii în curând.
  • Apariția unui șarpe roz în vis prevestește vizita neașteptată a unei persoane care e departe. Pe de altă parte visul în care apare un șarpe roz mort anunță că veți avea ghinion.

Ce inseamna cand visezi serpi – interpretarea visului în funcție de tipul sau acțiunile șarpelui

  • Apariția în vis a unui șarpe cu clopoței reprezintă o avertizare sau un anunț. Acesta vă poate anunța și avertiza despre consecințele pe care le veți suporta dacă nu cooperați. Avertizare despre apariția unei probleme sau evoluția negativă a unei probleme în viața personală.

Șarpele cu clopoței poate semnifica și încercarea dumneavoastră de a amenința pe pe cineva care face ceva ce nu vă place printr-o metodă care nu vă place. Alternativ mai poate semnifica și avertizarea dumneavoastră a celorlalți că vor plăti scump dacă nu vă ascultă sau fac ceva ce nu vă convine.

Dacă în vis sunteți mușcat de un șarpe cu clopoței poate însemna regretul dumneavoastră că nu ați luat în serios anumite semne sau avertizări. Semnifică și sentimente legate de ignorarea pe care o aveți. Dacă visați doar coada șarpelui cu clopoței atunci aceasta semnifică alarme sau avertismente false.

Visul în care doar auziți clopoțeii șarpelui dar nu vedeți șarpele are o semnificație pozitivă. Acest lucru înseamnă că veți avea șansa să îndreptați o greșeală din trecut sau că cineva se va revanșa față de dumneavoastră.

  • Visul în care apare un șape cu 2 capete poate avea mai multe semnificații, dar în general visele fac referire la contradicție. Dacă visați un șarpe cu mai mult de 2 capete acesta poate semnifica numărul de temeri din viața dumneavoastră.

Visul în care apare un șarpe cu cap la fiecare capăt că sunteți tras în două direcții. Aici putem vorbi fie că sunteți atras de două persoane, 2 joburi, etc. Acest vis mai poate arăta că sunteți suprasolicitat și că acțiunile dumneavoastră sunt contraproductive.

Apariția unui șarpe bicefal face referire că aveți parte de cooperare, fie în relația dumneavoastră sau pe plan profesional. Mai exact face referire la o muncă în echipa foarte bună. Dacă visați că omorâți un șarpe cu două capete atunci acesta semnifică că doriți sau că veți pune capăt unei relații indiferent de natura acesteia.

  • Ce inseamna cand visezi serpi mici sau pui de șerpi? Puii de șerpi în psihologie semnifică subestimarea amenințării, dar apariția lor în vis poate avea mai multe semnificații. Dacă în vis omorâți un pui de șarpe sau deja este mort atunci înseamnă că amenințarea a trecut sau a fost depășită în trecut.

Dacă visați că sunteți înconjurat de pui de șerpi atunci înseamnă că aveți un potențial neexplorat. Visul ar mai putea însemna că sunteți înconjurat de inamici, de oameni care vă vor răul cu care trebuie să vă rezolvați cât mai repede problemele. Dacă amânați rezolvarea acestor probleme ar putea duce în punctul în care lucrurile nu mai sunt manevrabile.

Pui de șarpe mici dar și șerpi de multe ori pot semnifica înțelepciunea, încrederea de sine și forța.

  • Mușcătura unui șarpe în vis semnifică în general avertizarea unui pericol din viața dumneavoastră despre care nu știți. Mușcătura unui șarpe mai poate semnifica și frica sau temerile ascunse care vă amenință. Șerpi sunt recunoscuți pentru abilitatea lor de a se ascunde și de a atac pe ascuns. Din acest motiv mușcătura unui șarpe poate semnifica și o amenințare ascunsă sau trădare.

În încheiere

Sper că acest articol a adus lumină ți va oferit o perspectiva asupra visului dumneavoastră și ca a-ți scăpat într-o oarecare măsură de întrebarea “ce inseamna cand visezi serpi ?“. Nu uitați că visele în majoritatea cazurilor modalitatea în care subconștientul încearcă să comunice cu dumneavoastră. Acordați o atenție sporită viselor deoarece acestea vă pot ajuta să preveniți anumite situați neplăcute sau cum să acționați în acele situații astfel încât să nu aibă consecințe negative asupra vieții dumneavoastră.

author-avatar

Despre Vicentiu

Sunt fondatorul site-ului Gotof.ro care a fost creat din pasiunea mea pentru scris și dorința de a ajuta oamenii să facă cumpărături online. Ajutorul meu și echipei Gotof constă în analiza produselor și selecționarea celor care sunt mai bune, scrierea de recenzii complete despre acestea alături de ghiduri de cumpărături online.